duminică, 16 mai 2010

We don't need no education...

Adesea se spune că a te şcolariza este esenţialul vieţii ăsteia şi, că, fără studii eşti un neica nimeni. Se aplică oare şi artiştilor? Asistam deunăzi la o discuţie în contradictoriu între două persoane, artiste fiind sau, mă rog, una mai artistă decât cealaltă; una susţinea că, spre exemplu, ca designer trebuie să faci o şcoală ca să prinzi tehnica, să ştii cum şi cât să adaugi, de unde să începi. Cealaltă contracara cu ideea că, odată ce ai intrat în sistemul şcolar, ideile şi pornirile jucăuşe şi nonconformiste îţi dispar, deci, tehnica şi modul practic de lucru trebuie să le înveţi singur, din greşeli şi din experienţă, nicidecum din şcoală.
Acum eu vin şi întreb: care dintre ele are dreptate? Eu, una, dacă stau şi mă gândesc, nu pot să mă pun de partea niciuneia, pentru că amândouă au dreptate. Da, ai nevoie de şcoală ca să te diferenţiezi de ceilalţi neştiutori în domeniu şi ca să fii evaluat de profesorii cu mai multă experienţă, dar, în acelaşi timp, rigorile sistemului te vor închista, te vor învăţa să gândeşti în anumiţi parametri, să foloseşti anumite tehnici, fără să îndrăzneşti mai mult. Acum, depinde şi de domeniul despre care vorbim. A fi artist, a crea cere o mare doză de talent, pe care poţi să o laşi în stare naturală, brută să se exprime liber sau poţi să îi dai o anumită formă prin mersul la şcoală. Dar dacă vorbim de alte domenii, şcolarizarea este esenţială, la fel cum este şi integrarea în sistem. A gândi în carapace este câteodată un lucru care ajută, care duce, într-un mod sau altul la evoluţie, pentru că nu implică nici un fel de greşeală. Dar... se spune că din greşeli înveţi.
Deci ....cum e mai bine?

4 comentarii:

  1. din punctul meu de vedere cel mai bine e sa te exprimi liber . Adevaratul artist poseda un talent innascut care nu necesita indrumari si modificari pentru ca s-ar pierde arta aia pura undeva pe drum , dar asa ceva este destul de rar , nu toata lumea se naste cu darul acesta daca pot sa`i spunasa . Si asta e valabil in orice domniu , dar asta este doar parerea mea . Nimeni nu se naste perfect si de`aia sunt frumoase lucrurile imperfecte pentru ca traim intr`o lumea imperfecta . Perfectiunea e plictisitoare .

    RăspundețiȘtergere
  2. aici nu era vorba de perfectiune, era vorba de perfectionare, mai exact.
    dar totusi,putem sa luam in considerare faptul ca unii dintre cei mai mari designeri, jurnalisti, filosofi whatever, nu au fost foarte scoliti, din motive financiare sau sociale.
    da, cel mai bine este sa te exprimi liber, dar oare este asta posibil in scolile romanesti?
    parerea mea este ca nu .

    RăspundețiȘtergere
  3. da , aici iti dau dreptate , in scolile romanesti unde predomina comunismul nu te vei putea exprima liber niciodata :))

    RăspundețiȘtergere
  4. nu stiu daca e vorba neaparat de comunism, e vorba ca profesorii sunt un pic speriati de elevii care stiu mai multe decat ei sau care au niste intrebari la care ei nu pot raspunde. este vorba, in acelasi timp si de usurinta cu care un proaspat student poate ajunge profesor sau de notele foarte mici obtinute de profesori la testele de cunostinte..este vorba despre mai multi factori care influenteaza comportamentul inhibator al profesorului fata de elev. in scoala nu exista cooperare,exista superioritate. profesorul ii este superior elevului. nu neaparat prin cunostinte, ci prin statutul sau. ceea ce, de multe ori, influenteaza negativ cariera studentului.

    RăspundețiȘtergere