Culorile. Culorile sezonului ce urmează. Primăvară/vară 2010.
Mă înnebunesc după culori. Roz, albastru, galben!!!, portocaliu, verde, tot ce înseamnă culoare, viaţă, energie. Asta îmi inspiră mie culorile. Dar culorile aprinse, care te deosebesc de restul lumii cenuşii. Suntem în criză. Şi ce dacă? Asta nu înseamnă că nu putem fi fericiţi. Îngrijoraţi şi fericiţi. Exact ce îmi place mie. Contraste. Mă definesc atât ca om, cât şi ca stil vestimentar. Am impresia mereu că dacă ieşi un pic din banal, te individualizezi ca persoană, ieşi din turmă. Adevărat, e imposibil să te individualizezi total, pentru că cu toţii urmărim trend-urile sau cel puţin ne găsim inspiraţia undeva. Da, dar fiecare adaugă ceva propriu, foloseşte contraste, combinaţii de culori care te separă de ceilalţi. Sezonul care urmează, primavară/vară 2010 nu este foarte generos în contrast, ci, mai degrabă, foloseşte culori calde, neutre, feminine.
1. Turcoazul - este prima opţiune oferită de designeri. Cool şi tropical, aceasta nuanţă de albastru aduce aminte de plăjile însorite şi clarul mărilor pe timp de vară. Merge minunat în combinaţie cu galben, verde praz, alb, gri, roz pal
.
2.Amparo Blue - este o variantă a bleumarinului, care este categoric amprenta verii. Asta este o nuanţă mai vie, mai luminoasă, care pastreză căldura verii; un ton distanţă faţă de nuanţa toamnei 2009, Majolica Blue, Amparo Blue nu este atât de contrastant şi "dur" cu pielea. Se potriveşte de minune cu alb!
3.Violet - nuanţa florilor de primăvară, o trecere romantică şi feminină între culoarea levănţicii şi mov, este o culoare delicată cu proprietăţi înălţătoare. merge combinat cu alb, gri, galben, verde, portocaliu deschis, roz pal.
4.Aurora - o nuanţă întunecată, dar fină de galben, cu tonuri subţiri de verde, Aurora este prima rază de soare care se ridică deasupra orizontului. Un galben mai uşor de purtat decât nuanţele strălucitoare.Se potriveşte perfect cu bleumarin, verde, turcoaz, violet.
5.Fusion Coral - o nuanţă caldă de pinky,peachy portocaliu, este culoarea apusurilor de soare tropicale şi aduce aminte de fructul pasiunii. Este foarte feminin şi se potriveşte foarte bine cu tenul bronzat.
6.Tomato Puree - cea mai îndrăzneaţă culoare a sezonului, un clasic, curat roşu rozaliu. Această culoare vie se potriveşte cu toate nuanţele neutre şi pentru un look mai retro poate fi combinată cu turcoaz şi portocaliu pal.
7. Roz Şampanie - un amestec între culoarea fildeşului şi bej sugerează subtil o culoare caldă şi oferă cantitatea de alb potrivită pentru orice umbră. Este extrem de feminin şi se potriveşte foarte bine unor materiale volatile, subţiri.
8.Tuscany - acest cald bej rozaliu se comportă ca o bază versatilă pentru violet şi fusion coral. Dar se potriveşte, de asemenea şi cu rozul şampanie.
9.Plantă uscată (dried herb) - este un verde amestecat cu gri, o bază naturală ce aduce aminte de grădinile de la ţară, un ton mai soft decât kaki-ul, dar la fel de versatil. Se potriveşte cu aurora, roz şampanie, tuscany, alb, bleumarin.
10.Eucalyptus - un gri fin şi versatil care asigură background-ul pentru a adăuga elemente de culoare puternice prin accesorii.
După cum putem observa, sezonul ce urmează se vor purta atât culori mai îndrăzneţe (tomato puree, amparo blue, violet), dar care vor fi temperate de tonuri calde, feminine, aproape de nuanţele pământului. Previziunile pentru primăvară/vară 2010 oferă o variantă mult mai delicată a tradiţionalelor roşu, alb şi albastru, asociate cu anotimpurile calde. Dar bineînţeles că trendurile nu trebuie urmărite şi aplicate în totalitate. Nu vă sfiiţi să combinaţi, sa îndrăzniţi şi să fiţi diferiţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
observ ca ai studiat ceva pentru asta :P...imi place, ai facut treaba buna...ai putea sa scrii ceva si in legatura cu forma corpului si ce s-ar potrivi conform tipului de corp...zic eu...ai putea sa dai niste idei de combinatii...pup...
RăspundețiȘtergeremama am ametit deja...but anyway...TURCOAAAAAAZ :x:x:x:x:x:x:x :*:*:*
RăspundețiȘtergere