118 en Vogue

118 ani de Vogue. O revistă care a început ca un cotidian ce aborda teme sociale şi care a ajuns manualul de modă al tuturor timpurilor. Puţini ştiu traiectoria colosului ce a dat startul revistelor pentru femei.
Cunoscută şi recunoscută pentru aportul adus în moda de pretutindeni, Vogue, ca şi revistă pentru femei îşi găseşte începuturile undeva în anul 1909, când Conde Nast a cumpărat formatul vechi, de cotidian social (ce data din anul 1892) şi l-a transformat într-o revistă bilunară pentru femei. Ce este interesant este că un bărbat coordona şi aranja articolele şi pozele ce priveau sexul feminin. Aşadar, lipseau textele ce abordau probleme intime sau teme exclusiv pentru doamne şi domnişoare, revista prezentând moda din unghiuri de abordare sociale sau culturale, ilustrând, de asemenea, portrete de artişti şi muzicieni în vogă. În 1910, deja se tipărea în 9 ţări: America, Australia, Franţa, Brazilia, UK, italia, Germania, Mexic şi Spania.
În 1913, sub Edna Woolman Chase ca redactor-şef, Vogue şi-a reinventat de nenumărate ori imaginea. De-a lungul perioadelor prin care a trecut omenirea, precum Marea Depresie sau Al Doilea Război Mondial, publicul citea revista doar pentru a găsi un refugiu, departe de haosul realităţii. De la influenţa filmelor asupra modei, când decorurile pozelor ce serveau mai apoi ca şi copertă erau foarte glamour şi elaborate, până la influenţa războiului, când totul s-a transformat într-o eră a practiculuim (materialele hainelor erau mai rezistente, mai accesibile ca preţ şi intervenea în peisaj simplitatea), Vogue a stabilit paşii pe care moda i-a parcurs de-a lungul timpului.
Prin biroul de redactor-şef a mai trecut Jessica Daves (între anii 1952-1962), care a insistat pe simplitate. Angajând fotografi renumiţi precum Irving Penn şi Richard Avedon, ideea de poză de modă s-a modernizat, la fel ca şi formatul revistei. Ea se adresa unor oameni din diferite categorii sociale, nefiind focusată numai pe trenduri şi modă. Prezenta şi chestiuni legate de artă, cultură, muzică, film, teatru, viaţa celebrităţilor.
Cea care a schimbat traiectoria formatului revistei a fost franţuzoaica Diane Vreeland, care a ocupat postul de redactor-şef timp de 8 ani (1963-1971), mult mai puţin decât predecesoarea sa, dar care a revoluţionat întreaga revistă. Cu stilul ei non-conformist, teatral, a targetat publicaţia lui Conde Nast, insistând în a prezenta cât mai multă modă. Hainele prezentate erau tinereşti, colorate, luminoase, geometrice, îndrăzneţe, manechinele nu erau prezentate doar ca o imagine, ci şi ca personalitate. Decorurile pentru poze erau outdoor, iar femeile prindeau identitate. Atunci a fost perioada în care s-a conturat imaginea unor modele devenite celebre : Naomi Campbell, Claudia Schiffer, Twiggy, Penelope Tree sau Verushka. Sexualitatea şi senzualitatea jucau un rol extrem de important, mai ales de când s-a început colaborarea cu fotografi precum Helmut Newton, Sarah Moon şi Deborah Tuberville şi s-a schimbat redactorul-şef (Grace Mirabella). Sub conducerea Mirabellei, revista a suferit mici transformări. Nu mai apărea de două ori pe lună, ci doar o singură dată, iar dimensiunile i s-au micşorat radical, pentru a putea fi expediată prin poştă. Aşadar, fiecare pagină era plină de informaţii, iar acum Vogue devenise revista femeilor în plină dezvoltare.
Probabil cea mai cunoscută în istoria Vogue este Anna Wintour, care ocupă biroul de redactor-şef de mai bine de 22 de ani şi care este o adevărată personalitate în domeniu. Sub tutela ei, revista a ajuns sa treacă de la o simplă publicaţie care prezenta trend-uri şi evenimente sociale şi culturale la revista care stabileşte trend-urile, care promovează noii designeri şi care dă tonul în tot ce înseamnă fashion şi beauty. De asemenea, Anna Wintour a împărţit şi mai mult publicurile, creând Teen Vogue, Vogue Living şi Men's Vogue. La venerabila vârstă de 61 ani, ea încă se menţine la conducerea revistei, fiind parte activă pe scena fashion mondiale.
Vogue a început cu paşi mici, dar siguri şi a ajuns să fie pilonul principal în domeniul modei. Depăşind stadiul de simplă revistă pentru femei, creând drumul multor alte publicaţii de gen, ea poate fi considerată manualul de bază pentru orice fashionist