"Stilul meu este mai mult vintage asa..."

Deunăzi, vorbind cu o amică despre una, despre alta, despre haine, despre magazine, mi-a aruncat o bombă: "Ehh fată, eu ştiu de ce ţie nu prea îţi place cum mă îmbrac, stilul meu este mai mult vintage aşa. Nu îmi cumpăr numai haine de firmă, majoritatea le am de prin mall, de prin magazinaşe din astea mici, aşa, care nu prea au legătură cu moda". În secunda 2 mi s-a ridicat părul proaspăt epilat de pe mâini. Aşadar, trebuie să îi mulţumesc nemijlocit donşoarei, (a cărei identitate este irelevantă, sunt sigură că sunt mai multe ca ea) pentru ideea acestei postări.
În primul rând, prima greşeală strecurată este aceea că vintage nu este un stil. Nu există stilul vintage, există doar haine şi accesorii vintage. Există stilul retro, termen care este deseori folosit greşit, fiind înlocuit cu altele de genul : clasic, învechit,bătrânicios şi chiar vintage. Dacă este să ne luăm după definiţia din dicţionar, cuvântul retro îşi încrucişează semnificaţia cu termenii mai sus folosiţi, însă, în mod particular, în materie de modă, înţelesul capătă o valoare mai personalizată. Aşadar, stilul retro se potriveşte celor melancolici, care tânjesc după o perioadă din trecut, care, prin intermediul hainelor şi accesoriilor, vor sa rememoreze anii din urmă. Asta înseamnă retro, de fapt. A alege haine care se încadrează în tendinţele unor ani ce au trecut. Hainele pot fi nou-nouţe, dar modelul poate fi retro. Eh, asta nu se aplică în cazul hainelor vintage. Ele se caracterizează prin vechime. Adică, mai pe româneşte, sunt haine second-hand, dar care pot fi încă purtate. Din această cauză nu poţi spune că ai un stil vintage, pentru că se referă la calitatea şi vechimea hainelor, nu la un anumit mod de asortare, combinare.
În linii generale, englezii numesc hainele fabricate înainte de 1920 antiques, iar pe cele fabricate între anii 1920-1980, vintage. Stilul retro curpinde piesele care aparţin unei anumite perioade trecute, dar fără a fi vechi sau purtate deja.